Din picături placide norii se scurg în cer
Și frunzele-și azvârl arborii-rădăcină
Ca să trezească vântul din zările-cortină
Acum când spațiu-adună lacrima alcalină
De-eter

Uitarea rătăcește, scurmând în lutul ud,
Căderea-amalgamează înaltul și abisul,
Tăcerile își cheamă, escamotat, proscrisul
Și nopțile migrează spre țara unde visul
E tânăr, crud

Din palme sângerez vibrări diamantine...
Doar ochiu-i înflorit căci timpul ruginește
În irizări lichide cuvântu-mi se-adâncește
Și râsul tău astenic locul nu-și mai găsește
În mine...