cateodata
imi chem numele fără a ști
dacă acest cuvant
uneori străin urechilor mele
nu-mi este dat
pentru a sluji buzelor tale
împreunate în șoapte-a rugaciune
tacuta și departe de mine...
câteodata
îmi plec fruntea fara a ști
daca umbra lasata de cer pe ea,
materie calpa si fara de har,
nu-i umbra palmelor tale inchise-n uitare
departe... si totusi aproape de mine...
cateodata
imi vad imaginea sorbita-n oglinda
si ma intreb
de eu exist sau sunt doar visarea
inchisa in ochii furati in orbire...
cateodata
ma-ntreb de speranta nu-i doar o minciuna
si visele toate inchise in tine
mi-ar da intr-o clipa un trup si un nume
o frunte intoarsa senina spre soare
si toate ce-s scrise in cartea uitarii
doar dac-as sti
ca eu, in trecut, m-am nascut pentru tine...