Imi vad trecutul…
Imi vad o serie din episoade din viata trecandu-mi rand pe rand inaintea ochilor…
Vad clipe la care sa urlu…
Ca am facut, ca n-am facut cum trebuie, ca n-am facut deloc…
Vad clipe imbaiate in rasete de copil…
Da am fost si asa odata… Atat de demult pare acel odata…
Vad amintiri frumoase adunate ca imagini intr-un album foto al fericirii.
Vad clipe de cumpana, vad clipe in care m-am razboit cu mine, cu lumea, cu gandurile si credintele mele…
Vad ce mi-au lasat ele…
Un bagaj de caramizi pe care sa-l duc cu mine sa-mi aminteasca de un fapt sau altul, de o greseala sau alta…
Ma vad tarandu-le… Ma vad injurand ca le am, dar prost as fi sa le las in drum sa-mi dau libertatea sa fac inca odata la fel…
Vad cat de putin cantareste albumul acela in comparatie cu restul poverilor si ma vad blestemand si hulindu-mi viata si lumea din jur.
Ma vad apoi visand… “Ce-ar fi fost daca?…”, “Dar cum ar fi fost daca?…”
Dar mai important ma vad imaginandu-mi viitoruri alternative…
“Cum as face daca?…”, “Ce as face daca?…”
Ma vad visand cu ochii deschi la ceva ce, in cel mai probabil, nu are sa se intample vreodata…
Ma vad aruncand priviri in trecut, ma vad incercand sa ghicesc dincolo de negurele clipei de acusi…
Ce pacat… Nu ma vad nenorocit orb de locul in care trecutul se intalneste cu viitorul…
Ce pacat…
Imi plang trecutul, imi visez viitorul…
Si sunt un tampit si nu-mi vad prezentul…

11.09.2007