Îmi place când împingi brutal
Limitele adevărului cu mâinile goale,
Fără o armă anume cu care să poți rămâne-n mine.
Când îmi dai o parte din tine în schimbul unui cuvânt
Până mă lași fără cuvinte.
Când iei parte la culorile cu care îmi
Mâzgâlesc zilele pe față.
Cea mai grea parte e să rup de mine
Demonii care-mi cer să mă văd sfânt,
Și îngerii ce-mi cer să mă văd păcătos.
Cu pensula-nmuiată-n noroiul clandestin pe drumurile spre tine
Îmi pansez crinii la încheieturile frânte de graba mea
De-a vedea ce e dincolo de aripi și rău de înălțime.
Îmi place când trântești pământul la pământ
Și-l lovești cu cel mai frumos cuvânt.