fără să închid ochii încep noaptea altfel

răsucesc lent mâinile după fiecare obiect
dar obiectele ne sfidează francesca
așa cum ne sfidăm și noi când trecem prin squaruri
orbiți de nonsensul pierderii

ne scuturăm de umbrele părinților
de hohotitul nestăpânit al domnului poe
strângem corbii la sân îi strângem până trosnesc brațele
iar ceilalți se rup de noi și fug așa ca de blestem

și atunci mâinile mi se întind năuce după un obiect tangibil
după orice formă prezentă
nu vor să rămână la sânul acestei vieți
îmi aduc în preajmă un copil un câine un totem

și mă apără de orice lume