*Visul iernii*


Priviți,
cum zboară păpădia,
în timp
ce falnicii stejari
dorm duși sub
șube albe!
Din când în când
își aranjează
căciula imensă
de-astrahan,
căzută pe-o
ureche.
În scânteierea genelor,
visează
hore și gângurit
de gaze-n
fote roși și-n opinci.
Pe un covor catifelat de
violete,
gărgărițe cu bundițe,
mândre ca zorile
dansează vesele,
stânga, dreapta,
doi și doi,
geamparalele-n
pas de doi.

Păianjenul înserării,
cu grijă
țese pânza,
s-adune cu năvodul
pene albe.
Cu dragoste
să le împletească-n
cocul verii..

*fătuca Colindă*


Colindă din ceruri venită,
Sfioasă cometă,
Bați la fereastră
Și ne dai de veste
Că Sfântă Crăiasă
De Dumnezeu aleasă
Naște pe Mesia.

Colindă fătucă
Cu cosiță din stele
Împletită-n inele,
Hai, vino în casă
Și te ospătează
Cu bucate calde
Din inimă date!


*mândra Iarnă*


Stă picior peste picior,
În catrință și suman,
În verandă de cleștar,
Mândra Iarnă.

Stele albastre urmăresc
Pe sub gene argintii
Firul lung
Desprins din caier.

Câlți din nori se răsucesc
pe fuior alene.


Dragii mei,
puteți să-mi spuneți
pentru cine
toarce, toarce
mândra Iarnă?

Tichii albe sclipitoare
pentru
munții cei chelboși;
îi tivite cu mărgele
pentru
stejarii golași;
lungi peșchire de nuntași
pentru
voi.
dragi copilași.