Poezia poate fi rece și udă ca flegma
sau ca firul atârnat de păianjen.

Vreau să-mi spui, frumoasă Zarază,
cine te-a
iubit.

Iar m-am apucat de fumat.
Nu mai pot crede Lumea.
Cum nici muzica n-o mai cred,
deși aș vrea să-ncerc
să ascult
un geamăt stravinskian,
ca al peștilor din izvoare,
atunci când se sufocă,
din cauza sulfatului de cupru.

Arcanissimă Arcană,
Atalantă , de ce fugi ?
Crezi că ne-a venit sorocul ?

Într-adevăr, ea avea niște buze colosale...

Cu muzica,
- da, cu muzica,
aș vrea să eliberez neamurile, deschizându-le inimile.
Dar nimic nu deschide inimile Lumii,
pentru că oamenii fug de nebunie
și de-asta sufletul lor
e găunos...

Azi am vorbit cu ea, în somn:
Ea m-a`ntrebat de ce nu dorm,
că, poate, am ajuns la poli.

Eu i-am răspuns că nu mai știu
și m-am trezit.
Dar nu mi-e îndestul de frig,
ca să o cred,
deși lumini albastre-verzi
mă-ndeamnă să mai merg un pic,
mai sus, mai palid
și mai mic,
și să mă-înec
în Auroră.