...și ar mai fi bucuria că ești,
amurgul care trece în liniște și tristețe,
darul șubred, nesigur și izbăvitor al scrisului,
drumul poticnit spre ziua de mîine.
adorm clipele absenței tale,
așteptarea și o altă oră intangibilă,
gustul unui vis și umbra nopților surâzătoare,
drumul în liniște al norilor.
oamenii își mai ridică ochii spre stele,
piatra se sparge furios în unda valului,
copilul care am fost plânge în omul din mâine,
dar liniștea nu mai aduce fericire.
este, o știu de acum,
destinul de fier nu are milă,
negura și roua zilelor nesfârșite,
adâncul unui sărut și ușa care se închide,
nesfârșitul întunecat al sufletului,
păcatul greu al coșmarelor din noapte,
paradisul iluzoriu al timpului de acum,
infernul de iubire cumplită, invidie și fericire,
al celor care s-au iubit pe pămînt,
și dincolo de viață.