poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-27 | |
Cai – de – pământ!
Pe vremea aceea eram mulți cai! Și eram. (sau eram doar între ei, cai, preumblându-mă cu ei?) Se petreceau multe jefuiri de limpezime, erau neclarități în tundra verde urcată pe pietre. Ceea ce însemna: Herghelii de cai fierici care porneau, scârțâiau la început precum corăbii desprinse de chei, cai înotători și năprasnici vuiau de stânci prăvălite oh, cai fugari ce erau! Cai zburători! Erau ciudățenii în tundra verde cocoșată de pietre. Ceea ce însemna: Ițirea cailor din pământ cu capul gâtul picioarele din față ieșeau caii fierici care năpădeau, groși și cenușii, sacii plini cu ploaie. Oh, cum mai năpădeau tundra verde frântă pe pietre. Am pornit, deci, cu ei (cal sau călăreț sau privitor) să fim noi: cai reci, cai de pământ noi! : cai! Am pornit, buni călcători ai râurilor și ai ghețurilor, am plecat noi, rămășițele rasei fierice de cai-leoparzi, noi, dințații, mușcători din iaduri, hrăniții mlaștinii, din sori prăvăliți, gâtuiți buluciți. Am plecat din smârcuri, cu sori prinși în arcane, duși am fost spre pisicile alea, santinele de gheață, păzitoare de ocean doldora de banchize. Oh, cum le-am mai zdrobit în copite, cum le-am mai alungat de pe țărmuri, noi, cai, cum le-am mai zdrobit peste tot sub copitele noastre! Și ce-am mai alergat, herghelie ce eram! Tot dădeam roată tundrei pleșuvind-o de reni. Vedeam herghelia, vedeam cum văd alergând calul de fier ce eram vedeam cum vedeam că priveam spre mine, cal de fier ce eram! Oh, și cum s-a mai isprăvit migrația noastră de cai ce eram! Cai! Ne-am trezit în încăperi: cu bazine de apă cu rezervoare, cu băi. Amurgul băltea în ferestre la stânga era o ploaie din rezervoare începeau oceane de taină oceane întinse pe sub șosele și tundre freatice oceane, din cele ce se umpleau departe, departe, cu banchize cu oceane doldora de banchize. Oh, și au venit pisicile neucise, au venit să ne dea ghes, să ne împerechem să ne hârjonim prin blănurile lor electrice santinele reci ce erau! Oh, nostalgia cailor-leoparzi: fierici mestecători de pietre ai tundrelor!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate