Durerea e imensă
În astfel de momente
Iar lacrimile-mi curg
Șiroaie...ca pe-un munte...

Nu știu ce să fac
Și unde să mă ascund
Nu vreau să văd pe nimeni!
Acum eu asta simt...

Fug prin pustiu,
Fug in neștire,
Fug și-ncerc să mint.
Pe cine? Pe mine...

Ajung la un munte
Secată de lacrimi
Și fug în continuare.
De ce? De rezultate...

Greșeala-mi aparține
Dar acum eu m-am schimbat...
Și totuși...nimeni n-o să uite
Ce s-a întâmplat...

Ajung la o mare
Privesc către larg
Sar pentru uitare...
Și cad...

Trupu-mi plutește
Și-n jur sunt doar eu
Doar eu și lumina
Și amintirea...

Mă zbat...
Nu vreau să pier...
Și-o gură de aer...atât
...mai cer...

Mă cufund cu gândul
În amintire și-n durere
Mi se cufundă și trupul
În adâncul mării rele...

Atâta timp am implorat
Iertare...uitare...
Și am primit doar
Certare...umilire...

Optez pentru viață
Dar e prea târziu
Trupul mi-e gheață...
Deloc viu...

Cum aș putea să zâmbesc,
Cum aș putea să trăiesc,
Acum, când tot ce am avut
...am pierdut...