puhav, gândul se lasă să alunece între cele două zone
ale cortexului îmbibat cu tristete....
se lasă seara in jungla viselor neâmplinite....
și simt cum zdrențele dorințelor moarte
mă înconjoară și-mi pârjolesc existența precară....
ca o pătură de grăsime, mă înconjoară cadavrele gândurilor pierite
dureros de străine, îmbibate de nepăsare și fără suflare....
îmi doresc trecerea in neființă, alături de ele,
visele mele, cele fără de scăpare, cele fără de uitare....
speranță nu mai există și nici dorință...
s-au transformat în cadavre și simt cum
mă descompun la gândul nebun
ca vremea trece și nu mai am timp
pe acest pământ decât să mă plâng....
mi-a mai rămas însă o vagă lumină,
și gândul îmi dă târcoale, mă mână
în zona cortexului ce moare de atâta tristețe
de atâta nepăsare....
e gândul timid si nerostit, ca tu mă vei vedea și nu mă vei lăsa....