Alegînd cînd a se naste,
Dorind unde a crește,
Crescînd oriunde, nu vroiește
Cu ce i-a fost dat-lăsat nu se mulțumește.

Blestemată-i zi de treisprezece
Cînd glasu-i din mamă se ivește
Blestematăi clipa cînd preotul la ureche-i șoptește
,,Tatal nostru'' si multă fericire-i zise că-i dorește

Copilăria nesemnificativă-i trecuta,
El ajungînd adolescent, ajungînd la o vîrstă
A-i veni a crede, nu-i vine-n conștință
Cu a lui discernămînt vrute, nevrute se-ntamplă.

Viața-i un chin, soarta-l apasă,
El luptînd, nimic de la sine nu lasă,
Si nici nu-i mai pasă,
De cea ce în viață o să iasă.

Iubire-partea lui a fost uitată,
Suferința-cam lui toată i-a fost dată,
Avuția-o va mosteni-o de la tată
însa nu prea multe, o masă si-o casă.

Piedici viața-i găsea a pune,
Prin eșecuri in dragoste și note nu prea bune
Pe fetele-n culpă le considera apoi ne bune
Iar profesorii de vină îi considera
doar chiciuri in lume

școal nu-i un lucru ce-i displace
Dar, doar stresul izbugnind
vulcanic, involuntar îi lovea capace
Pe ceilalți tată, soră, sau mamă
sau vecinii de scară,
îi lasa in propria pace,
Nu dorea ceva obișnuit,
a vorbi cu alții a face.

Pe lumea omenească, nu mai vroia să trăiască
In nimic încrederea încerca s-o gasească
el credea ca ceva folositor avea
care s-l ajute psihic să crească
Folosul gasea intr-un lucru,o nevoie, o visare pamantească.

Somnul cel de-amiazazi folositor găsea
Somnul iî dormea, dormitul il visa
Visul nu in viata-i de cosmar se transforma,
Tot frumosul-verosmil in visul dormit se apropia.

El zacînd in pat, totul răul era efemer,
Cu iubita-i fecioară de mînă, se apropia de cer
Totul in dulce+l vis,totul de el disprețuit era sters, sătul de lume și de mizer,
Peste cap sătul de totul prezent, el se visau doar niște simplii arhaici fermieri.

De sus privit, privind-l dormit,clar se zărea că era fericit
A-l trezi nu indrăzneai fiindca necesitai un suflet împietrit
Pentru a-l face dinou,dinou pe acest adolescent mistuit,
Si cu sufletul iar si iar, coborat la adevar,neîmplinit.

Scurtului somn nu-i dorea sfîrșit
Visului, timp etern dorea să-i fie atribuit,
însă ajungînd în prezent, a realizat ca neverosimilul nu este infinit
Si dorința de-ași trăi viața-n vis va fi un mit.

Să-și atingă idealul, a se opri în propriul vis deseori a încercat
De fireasca,omenesca trezire dintr-un somn a fost impiedicat
La forțe opuse demonice-angelice el s-a rugat,
Nimeni neascultîndu-l, nimeni neîmplinindu-l,
a cedat.

Trecătoare mai erau zilele dormite
Cînd feciorul ar visa și clipele nesortite
Acestui somn, deja viciu, viciu al unei vieti neînplinite
Viață a carei clipe dormind îi se pareau acum clipite.

Dupa o vreme de somn absolut,
De visare la tot ce a vrut,
Urmat-au clipe de coșmar, cînd a dormi,
fiind plin, nu a mai putut
Spre propria distrugere a pașit abrupt.

Incercata ca să fie cu al fetei chip angelic,
Hotărît-a să pasească spre al morți braț puternic,
O cădere-n gol, mai lungă, i-ar da un somn mai veșnic,
Decît a putut sa ceara dintr-o lume de netremnici.