Cândva, lângă maree, spre seară, pecărușii
Încrucișau de-asupră-mi, continuu, linii albe,
Iar tu dormeai alături, pe stânca răcorită,
Și parcă încrustată în piatra-i de o daltă.

Te-aș fi trezit cu marea, cu briza sau cu-n țipăt
De pasăre flămândă, dar tu visai, frumoasă,
A neclintire,-n stâncă... Te-aș fi trezit cu brațul,
Dar mă temeam, mișcându-l, s-aud foșnit de-aripă.