nu că ar conta
mi-aș lua un pickamer și aș da vreo
două mii de găuri în cer pentru fiecare rugăciune
care nu mi-a fost ascultată nu că ar conta cele care mi-au fost ascultate...

la fel,
două minute pe un pat de spital cu bunica în brațe un bilet
"să aveți grijă de mama" apoi răsuflarea de moarte nu că
ar conta cum te duci doar viața părăsind trupul ca un rînjet

cam așa m-aș duce și eu într-un sfîrșit de februarie
mîinile copiilor înghețînd pe icoane și cruci
doar vocea preotului aruncă pămîntul în bulgări peste tot ce-ai fi putut să însemni
aș bea o sticlă de pinot noir cu sorin la barul din podul gării
înainte să se piardă într-un vagon care duce direct într-un trup sfîșiat de la mijloc de parcă ar conta că cineva chiar ascultă durerile tale

nu că ai fi suma celor care se gîndesc la tine

mi-aș da viața și mîna cu care scriu să te mai mîngîi o dată
de parcă nu s-au spus destule banalități "măcar despărțirea de mine te-a făcut din nou să scrii" așa m-ai spintecat din tocul ușii
eu ți-aș arunca în cap cu toate cuvintele aste idioate
numai să știu că sîngerezi cît de puțin...

n-ar conta deloc morților nu le poți spune să trăiască așa
cum viilor nu le poți spune să tacă
iar tu n-ai să atingi nemurirea furînd de la alții
cîte un strop de viață...

ce-aș mai putea spune cînd tăcerea încheie un ciclu?
și-acum mă mai joc la fel cum o făceam cînd eram mic:
partea bună din mine îmi spune că sînt prea copil să
vorbesc despre cicluri, partea rea din mine, ca de obicei, adoarme
cu mîinile înghețate...

poate ar mai fi ceva dacă ai lua viața de la capăt ce-ai face?
mi-aș cumpăra un filtru de cafea și-aș sta nopțile treaz
să violez visele tuturor le-aș vinde apoi ca prostituate în Albania sau Grecia...

nu că m-aș urî mai puțin pentru dramele idioate sau pentru cuvintele mutilate o fi și ăsta un fel
de a spune că nici o durere nu seamănă cu alta și că viața
e o o formă a neputinței cînd te cobori în subteranele tale...

probabil mai urăsc din cînd în cînd și
ca alții...