orașul acesta în care noaptea legată în lanț stă la pândă
sinele aruncă chiștoace în stradă vine un câine flămând
iar i se pare strâns legat lanțul în jurul unui cuvânt

îl sun noaptea pe fratele nanu lui liviu în roșiorii lui strâmtorați în secetă în culoarea altui oraș
el răspunde eu tac doar o haină nouă acestei femei încerc să îmbrac
apoi la distanță de sunet o sun pe maria la semafoare o mașină trece pe roșu încărcând bateria
iată a sosit în orașul meu despuiat silvia van e sărbătoarea unui cântec început la sfârșitul de an
ascultă inimă taci sunetul orb are emblemă ca o pompă funebră oamenii încarcă pe ascuns zile și nopți le așază frumos rânduite în saci

tu pe cine iubești mă întreabă femeia
eu pe nimeni din a cu A mare răsucită e cheia
toate femeile sunt strigătul mut din pământ

iar mi se pare strâns lanțul în jurul unui cuvânt

lumea aleargă după mașina mea un câine cunoscut cred că e Domnul ce sapă o groapă în mâine adânc
unii spun poate dăm de apă eu nu altcineva sapă

cred că un nume potrivit este ioana titlul unui poem dintr-un sat dincolo de șanțul acela săpat cred că sosește-n oraș frigul pus la nuntă în stare de naș

stă la fereastră
drumul pus la prins într-o glastră

nefiind cui dumneavoastră?