am pășit printre voi ca o umbră,
albe suflete între ziduri topindu-se încet.
vă știu pe toți, nebuni și cuminți,
știu durerea adusă în lume prin voi,
Îl știu pe Hristos răstignit
ca un capăt al tuturor, știute sau nu...
da, printre gratii ruginite privind
nu înțelegeți mai nimic,
vise încețoșate ce n-au știut să tacă,
voi, cei dintâi între mințiți!

și cum îmi mai vorbiți de "dincolo",
vă privesc întotdeauna mirat și asta vă place,
cânt, cânt despre libertate,
adesea nu mă ascultați,
dar nu-i nimic, spuneți voi, nu-i nimic,
să nu te oprești din cântat...
și cum aș mai vrea să vă pot săruta lacrimile,
singurele grelele voastre cătușe
din lumea în care trăind
purtați în suflet cea mai neagră frică!