arcuri de fier-gata de zbor,
mușcă din sepia roșiatică,
prinsă în fierăstraiele albastre.

tentacule de lumină
înfig haotic
ventuze fierbinți
în
dorobanții
de la capătul podului.
ei văd cum aruncat din văile de stele,
balaurul de magmă uleioasă,
dispare-n mare...
devorat de valurile pline de mânie

scaunele sunt încă la locul lor;
ușa nu scârțâie;
în paharele de cristal:
lustruite sunt cuvintele.


prin rădăcinile vieții,
saliva fântânii mustește înțelepciune.

țărâna e încinsă.
îngenunchetă
pe scările bisericii,
te roagă să-i înapoiezi
ce ți-a dat.