Valsează opaițul din pridvorul însetat
picurând pe buze dorințe mustesc
privirea brumată se-nchide-n șoldul dezgolit
nimic nu-i fără rost și rătăcit
mai fac un pas pe ritmul de ieri
și se opresc
setoasă trăirea se uită plecată
pe sânul ce-și cere curcubeul dorinței
din pasul de vals rămân mai în urmă
miresme ce doar însoțesc
alt pas ce ține să vadă
și se opresc
senină-i liniștea ce cuprinde-n brațe
lumina albă din cerga așezată
la căpătâi pe prispa vieții
cei doi stau să odihnească
corsetul dezlegat din noduri cu inele
și nu se mai opresc.