pentru că nu îmi este frică de moarte
atunci când mă încalț
privesc lumea printr-un nasture baban

și văd
cum lipești noaptea pe fiecare frunză
ca un déjà vu

lucrurilor mele le este frig
și au cărunțit în dreptul inimii
strânse într-o menghină arată ca o
disperare într-un labirint

perna cu miros de tămâie
plină de firele tale de păr
transformate peste noapte
în melci
a ajuns sub lobul urechii mele
ca valurile unui ocean

în sare recunosc
mișcările noastre leneșe
gen sus-jos

ne trebuie un gram de secundă
și un elefant fără viitor să ne treacă prin carne

asta cât mai repede
mai repede chiar decât gustul de scorțișoară
pe care îl ai