Mi-am îmbrăcat cămașa pe dos. Eram frumoasă, cu firele deșirate.
Pe etichetă scria Made in China, iar eu am râs
gândindu-mă că și pe mine ar trebui să scrie Made undeva -
într-o maternitate, într-o țară, într-un oraș, în pântecul rotund al mamei mele pe care-o iubesc.
Oare ți-am spus vreodată că te iubesc?
De ziua ei i-am dăruit flori și cărți, asta mai demult, când era aici
și când zilele nu respectau niciodată ordinea din calendar.
Pe urmă l-am petrecut pe tata-care-nu-e-chiar-tata într-un mormânt.
A luat cu el câteva haine și-o viață. Și lui i-am dat ceea ce a iubit – pământ și flori.
I-au dat și alții. Cu gândul acesta aș putea să trăiesc. De fapt, aș putea să trăiesc cu multe gânduri.
De exemplu, gândul că n-am fost în stare să dau un predicat verbal și un complement direct,
când încă mai era cineva care să merite lecția mea de gramatică.
Dar asta e o altă poveste, întotdeauna alta și niciodată a mea. La fel ca povestea pe care începusem s-o spun,
despre cămașa mea deșirată și made,
despre viața mea întoarsă pe dos și poate frumoasă,
despre nevoia de fi și eu făcută, ca să nu trebuiască zi de zi să mă fac,
într-o poziție necomfortabilă de demiurg stângaci care și-a uitat mâinile-acasă.

Și-uite-așa mi-am îmbrăcat cămașa pe dos.
Mi-aș dori uneori să nu mai trăiesc în atâtea paranteze.
Să nu mai existe punctul și virgula dintre fericirea de ieri și neștiința de mâine.
Să nu mai înceapă totul de la teama să fi spus cândva, cuiva, ceva ce n-am să spun nici de-acum înainte.

Îmi aduc aminte ca și cum nu mi-aș aminti eu, ci o cămașă cu etichetă.

Îmi aduc aminte că l-am strâns în brațe și l-am rugat să mai rămână puțin.

Poate credeți că plâng. Nu plâng eu. E o cămașă întoarsă pe dos care nu știe cum să se răsucească.
Dacă aș fi made aș înțelege rugămintea ei și m-aș dezbrăca.
Dacă aș fi made i-aș tăia firele și aș face-o frumoasă.

Între timp, cos pe spate numele unei sat. Litere strâmbe, culoare neasortată cu pielea mea searbădă.
Nici măcar nu e originală marca de made.
Eu însămi nu sunt de marcă.

Nu sunt de firmă, dar râd,
gândindu-mă că și eu trebuie să fi fost fericită undeva.
Nu mai există locul, se înțelege, pentru că nici fericirea nu mai există.
Un nume și-atât.

Dar aș vrea să înțelegeți, cămașa mea e întoarsă pe dos,
așa, întoarsă, e frumoasă și are etichetă Made in China.
Cămașa e fericită, deși nu știe că e fericită, pentru că în China a făcut-o cineva și e made.