niciodată nu vorbim despre fețe.
mult mai bine îți amintești de cineva după detalii
insignifiante precum un tiv desprins sau parfumul.
evităm ochii. de atâtea ori privesc strâmb dezvăluie
prostia. prostia indispune chiar și atunci când nu o dovedește nimic
aparent. simpla bănuială a unei scurtimi reflectată într-o oglindă
retrovizoare. nu judecăm oamenii după ochi. adesea
nici după ceea ce spun. reperele în jurul cărora viața lor
se încolăcește. nu așteptăm să vorbească. gurile închise
sunt uneori atât de frumos desenate că am putea încadra
în rama lor vie o poveste din cele mai romanțioase. doar
să tacă.

niciodată nu vorbim despre fețe. pot fi dezamăgitoare
pot sluji de prelată în care să ne învelim așteptările
ca pe un cadavru pescuit după reflux. chiar dacă sunt
frumoase. întotdeauna ne-am temut de frumusețe. predispune
imaginația apoi o înfierează cu realitatea unui gol care înghite. și totuși.
azi i-am răsturnat pe scări din greșeală dosarul cu fișe.
purta un halat impecabil. am reținut pata minusculă
de cafea din dosul mânecii stângi cum îngenuncheată aduna
risipa. scrisul mărunt și curat. am presupus doar
că e al ei. apoi am ieșit pe terasa modestă din colțul
spitalului. pata aceea avea nevoie de companie. știam.
zece minute atât. ca să vorbesc despre fețe. ca să aflu
că e frumoasă și pe dinăuntru.

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.