O sfădește, prima oară
Iarna, noua primăvară,
Zicându-i în față verde,
Celei pe care-o precede:
- Fii atentă ! Vezi ce faci !
Dacă vrei să te îmbraci
Doar în verde monoton !
Pune-ți și-altceva în ton
Cu superba mea hlamidă.
Haide ! Nu mai fii timidă !
Vei vedea c-așa gătită,
Cu muguri împodobită,
Viorele, aișori,
Albăstrele și-alte flori,
Vin cocori să te pețească,
Soarelui să-i povestească,
Soli spre cer și spre lumină
De frumoasa ta grădină !

Dar timidă, primăvara
îi răspunde: - Surioara
mea mai mare, nu te teme !
Pentru toate este vreme !
Vreau întâi veșminte noi
Să îmi țes la ceas de ploi
Din a ierbii firicele.
Pun la gât muguri-mărgele,
Iar apoi să-mi prind în păr,
Roze și-albe flori de măr.
Sigur că așa gătită,
Cu culori împodobită,
Voi fi cea mai mândră-n rochia
Pusă-n ciuda Babei Dochia.
Când cocorii m-or peți,
Soarelui vor povesti,
Iar căldura-i feciorească
Fi-va-n mine să rodească,
Ce s-o coace-apoi în vară,
Pentru toamna-surioară.

Iarnă, nu fii-ngrijorată !
Eu, așa îmbujorată,
Mă voi descurca prin vreme !
Du-te, și nu te mai teme !