bună dimineața bunică - îți sărut mâna adânc să-ți simt venele bătrâne
am curs prin fiecare picătură de sânge din tine - atât m-ai iubit
bună dimineața bunicule - te îmbrățișez până la oase să îți alin durerea
cu care mă simțeai de fiecare dată când julită fugeam la tine
bine că nu mai ești bunicule să mă vezi - sau poate dacă erai...
însă...uneori am trupul și sufletul julit până la sângele bunicii
să vă mai zic de pe-acasă - din satul cu mulți pomi și câmpii verzi
soarele e sus demult în capătul grădinii - nagâții se aud țipând pe baltă și spicul e auriu
a mai crescut iarba în curte - nu mai e nimeni să ascută coasa și nimeni să o taie
o ciugulesc amintirile și eu - când mă aplec și o rup încet așa cum m-ați învățat
bunică...nucul matale e mare - umbrește mai mult decât trebuie, dar nu mai sunt cozonacii...
cuptorul se dărâmă încet - nu mai sunt mâinile care să-l lipească cu grijă ca pe un prunc
bunicule...ți-e mărul bătrân - dar flori albe-roz tot mai dă câte una...să mi le pun eu în păr
a, da! uitam să vă zic la capătul crucii - mi-e dor de leagănul în care m-ați legănat
unde l-ați pus dragii mei? - în curând am de pus în el o altă fată - strănepoata voastră
mlădița mea ce-mi curge prin fiecare por până la zâmbetul cel mai curat
am să-i cânt cântările voastre și am să o leagăn - să învăț și eu să fiu venă și oase
rândunicile bunică...mai sunt încă la streșina casei - casa nu mai este decât jumătate
acum mai adiați-mi o dată frunzele de cireș peste frunte - să pot să plec

http://i134.photobucket.com/albums/q91/Lady_Allia/amintiri/bunicii.jpg