n-am văzut nimic. eram orb ca un cățel de câteva zile. tu sângerai
tot ce știam despre asta nu mă ajuta să mă ridic înăuntru umbrelor
să tai mersul prin toate lucrurile în felii și să privesc mecanismul
care ne face atât de perfecți, atât de supuși unei ordini reglabile
împrăștiați ca o mâzgă ce nu ne face mai fericiți în canicula verii

un pumn de gâze zbura spre răcoarea din noi și se pierdea încet
fredonam o melodie a mâinilor, a limitelor pe care nu le înțeleg
până când sângele se oprește cu tot aerul din el, cu toată forța
pe care o dăm atingerilor leneșe ca să devină o furtună scurtă
care schimbă toate legăturile dintre mine și rănile ce nu se închid

eram orb, așa sunt și azi. ochii s-au deschis largi, se vede golul
în miezul lor neobișnuit cu flacăra scurtă a morților care se petrec
fără să-mi dau seama, mă trezesc din amorțeala unor zile reci
cu o căldură insuportabilă, mă strânge până se scurge orbirea
într-un pahar prea lung, un pahar învelit în carne și nepăsare