Rabdă calu-n fânu' șurii-
Auri-l-ar soarele!
Vin din mijlocul pădurii,
De la ursitoarele.
Că le-am dus un fir din coama
Murgului ne-descântat,
Să-l dezlege de arama
Ceasului ce-a blestemat.
Înnoda-și-ar limbile
Ce-au grăit clipă de foc!
Răsuci-i-ar mințile
Veșnicia la soroc!
Zace calul meu și moare,
Arginta-l-ar stelele,
De o crâncenă lungoare,
Zilele și serile.
Înșăua-l-ar cu frunza,
Inima mea arsă scrum.
L-ar scălda în roura
Sângelui de ultim drum.
Și l-ar călări pe lună
Inima ca banul ploii.
Inima nu e nebună-
Ea își vântură eroii
Când la deal și când la vale.
Inimă neputincioasă,
Scoate-mă pe cal călare
La mândra, dalbă mireasă!
Scoate-mă pe cal călare
La mândra, dalbă mireasă!