Mă plimbam ieri prin spital,
Eu și căciula mea.
Mă priveau isteric,
Dar m-am prefăcut sedată
Și-am răgușit beată înainte. Ca ei.

Răsucindu-mi degetele-n halatul meu alb:
Atingeam lamele,
Iar aripile dedesubt
Apăreau invizibil de
frumoase.
Nu știau ele cum le aștept în baie
Să le tai fiecare os
Ca să îți pot scrie în fiecare zi
Rețetele durerii mele
Până ce voi muri de sângerare.

Nimeni nu-mi caută aripile,
Pentru că ei cred căciula
Ce-mi stă pe ochi
Și are putere să-mi scadă
Greutatea cocoașei
Până la nesimțirea ei.

Dar cocoașa ce-o văd ei
și n-o simt eu
Mi-e cicatricea scrisorilor către tine,
Mi-e coajba aripilor ce mi le-am tăiat.

Nimeni nu-mi vede aripile pentru că
Le ciupelesc fiecare puf de pană
Le tai fiecare așhie de os
Doar să îți las pe geam mesaj:
Sunt aici, ia-mă!