MILA TA


Se aud urlete, furtuni, scrâșnete din dinți încă mai sunt
Și-mi pare că numai de mila Ta e nevoie pe pământ!
Nu știu să fac nimic afară de chemarea numelui Tău
Sunt prigonit de dușmani întăriți în rău,
În singurătatea-n care zac
Am invățat să mă rog și să tac,
Sunt forțat să merg pe străzi aglomerate
Și-n palme mi-au apărut stigmate,
În gândul meu nu-nvinuiesc oameni
Și-aș vrea cu un înger alb să mă asameni,
Mă scutur ca o frunză învechită-n chin
În iarna care vine nici cerul nu-i senin,
Se aud vaiete, voci, plânsete încă mai sunt
Și-mi pare că numai de mila Ta e nevoie pe pământ!