Contur întrezărit în depărtare,
Plutești femeie, nălucă-n vis,
Ce gând ascuns te-aduce iar,
Cu vise răscolite de amintiri pierdute?

Cândva demult, desprinsă-mbrățișare,
Spărgând talazuri, de stânci reci,
Măcar o șoaptă , un murmur de inimă,
Împietrite suflete, agonice în viață.

Dor sugrumat pe buzele închise,
Și ochii ce se-ntorc orbecăind
În goliciunea din noi, fără ecou,
Triste năluci în lumi pierdute.

Se risipește vălul de visul amorțit,
O, Doamne, îți mulțumesc,
Alerg la ea să-i spun cât o iubesc,
Așteaptă-mă iubito, nu pleca!

Amare lacrimi, izvor secat.
Suntem doar amintiri din vis
...și umbre!

București 11.06.2007