A fost odată, mai demult, când țara
Nu o lovise încă aviara
Nici cinci-en-unu, zika, varicela,
O gâscă pisăloagă, zisă Bela.

Se povestea de mândra zburătoare
Că nu ar fi așa, ca orișicare,
Și mulți în fața-i iși scoteau chipiul
Că patru foi nu-i cuprindeau CV-ul.

Însă avea un of la pipoțică
Ce o ardea de când era mai mică
Și nu-nceta o clipă să o doară:
Voia să intre-n lumea literară.

Pentru ăst scop ce n-a făcut sărmana...
Ce n-a-ncercat, câtă i-a fost prigoana...
Pe la cenacluri a făcut potecă,
La librărie, la bibliotecă...

Și cum să n-o pleznească-n cap amocul,
Când ea-și bătea degeaba de-un an ciocul
Și alte zburătoare, nu dăm nume,
Aveau deja vreo două-trei volume?

Însă cum viața toate le-aranjează
Și cum destinul păsăresc vegheză,
Salvarea i-a venit la ceas de seară
Exact la o-ntrunire literară.

Chiar cînd pierea speranța-i de-afirmare
Precum se stinge-n vânt o lumânare
Pe păsărica necăjită, biata,
Unui curcan vestit i s-a pus pata.

Unii spuneau că-i cam lipsea o doagă
Dar gâsculița noastră pisăloagă
N-a dat cu șutul grabnic la ofertă
Că-n doage lipsă chiar era expertă.

El s-a apropiat spre-a o seduce
Bolborosindu-i metaforic, dulce,
Și gîsca a rămas în fața-i mască
Cu ochii ficși pe moțul de la bască.

Deci, cum spuneam, cuprinsă brusc de dor
A invitat curcanu-n dormitor
Sperând că va gusta viața boemă
Sau, cel mai rău, se-alege cu-o poemă.

De-aici povestea e ușor neclară,
N-are nimic cu viața literară,
Însă curcanul nostru, zic vecinii,
A dispărut în zori precum Hudini.

C-a dispărut nu e chiar de mirare
Dar unii spun c-ar fi făcut picioare
Deși era cam grea (că era plină)
O damigeană ochi, cu țuică fină.

Sărmana fată, a rămas neroadă,
Inițial nu i-a venit să creadă
Dar a-nțeles că îi făcuse felul
Când n-a găsit în geantă portofelul.

De-atuncea îl înjură-n vorbe multe
Și povestește cui vrea s-o asculte
Plângându-și soarta asta blestemată
Dar și onoarea ei nereperată.

Ați fi crezut că și-a luat papara?
Că i-a ajuns scandalul și ocara?
Greșit! se pare că acum de cord
I s-a lipit un pinguin din nord.

E drept, acesta e nițel mai scurt
Iar fata noastră suflă și-n iaurt
Și să nu mai repete-aceeași gafă
Nu-l cheamă pe la ea în zi de leafă.

Ar trebui să-nchei cu o morală,
Ceva legat de gripa aviară,
Ceva de viața asta, mare târfă,
Dar sincer, sunt sătul de-atâta bârfă.