Apoi m-am dezbrăcat de ultimul trandafir
din piept.
De-acolo te priveau atenți
doi iepuri albi, neînțărcați;
mi-am recunoscut chipul în mângâierea ta,
în ciripitul de vrăbii,
în versul următor care se repeta neobosit:
vei rămâne la fel de frumoasă vei rămâne
la fel de frumoasă vei rămâne la fel
vei rămâne;
iar eu credeam
te lăsam în fiecare seară
să scrii poeme despre mine,
despre o poveste cu ineluș învârtecuș
și copii năzdrăvani alergând la fereastră,
poeme pe care le citeam apoi pe îndelete,
pe genunchii tăi
însetați de trandafirul din vis,
pe ochii tăi când negri când senini.