poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-04 | |
Un cântec de moarte înconjoară
Mormântul vechi și cenușiu... Al magiei glas negru zboară Căutând viață-n sufletul pustiu. Fantoma unui bătrân erou Mocnește-n trup veștejit Viață nouă-n vechi cavou De semnul Domnului străjuit. În toamnă târzie se trezește Din închisoare plumburie, amorțit Răzbunarea dulce-l stăpânește, Suflet în durere otrăvit. Ochii-nsângerații caută-n jur Argintul negru al suferinței, Al lamei morții violent contur Amintire-a războiului și biruinței. Arma de întunecat mister păzește Intrarea-n recele lui mormânt; Un blestem sumbru-o stăpânește Fără formă și de greu cuvânt. În noapte fără de strălucire Suflet și blestem se contopesc, În spirit fără de iubire Lumina speranței o zdrobesc. Din Cer sfânt, îngeri tăcuți privesc Începutul furtunii... Vuiet de codru amenință tăcerea Nopții lipsite de speranță; Vraja anunță departe adierea Vântului iernii fără de viață. * Prin vară de soare mângâiată În dimineață dulce-nrouată Veselă plutește-o mândră fată De bucuria vieții înconjurată. Părul ei negru mătăsos se scaldă În adierea vântului...caldă. Cu ochii gingași,ea...frumoasă, A naturii însorite e mireasă. Câmpul florilor suave... colorat Îmbată simțurile sufletului imaculat, A paradisului lumesc iubita fată În trecătoare tinerețe îmbujorată... Floare de mărgăritar în iarba fină Atrage lumina privirii Ei...senină Din țărână firul catifelat îl culege În petalele-i albe să dezlege, Cerul roșu-ntunecat al depărtării Șoapta-nlăcrimată-a disperării, Vestea tristă ce va să vină Fără de glas... și de lumină. Frigul anilor trecuți revine... În suflet cald, surâzător de fată Floare de margăritar e mângâiată De puritatea inimii alintată, De bucuria vieții înconjurată. * Doua ierni au purtat magia în suflet... Așteptând venirea focului etern al morții Un dor însetat de-al războiului sunet Scoate viitorul din ghearele sorții... În dezolantă ruină sufletească trăiește Spiritul unui erou pierdut în negru miraj. Demonul din el...tăcut și-ntunecat privește Suflul toamnei în adire rece fără de curaj; Lacrimile raiului vestesc în văzduh venirea Vremii unei profeții uitate în negura timpului... Sânge în carti sfinte izvorât din apropierea Strigătului urii din văile adânci ale chinului. Din adâncurile lumii Ei se ridică...pierduți, Fără suflet binecuvântat de-a Domnului lumină; Din păcatul unui timp trecut...renăscuți, Soldați pentru-a lumii distrugere deplină. Legiunile de foc ale unui fost Eden proslăvit Se ridică pline de strălucire și noblețe Fantasma unei amintiri apuse în duh răvășit Prin ochi întunecati de vrajă și tristețe. În noaptea lumii timpul se oprește. * În obscurul unei cămăruțe lumești Ea plânge pentru viața naturii, Pentru lumina din spiritul pădurii, Pentru speranța din visurile copilărești. ,,Unde ai plecat cântec de codru dulce? Izvor de bucurie și de joc blând În ceruri negre te caut, ascultând Șoapta-ntunecată, în vânt bolnav ce-aduce, Numai durere și suferință veche, Moarte-n sunetul tobelor nebune! Al tău cânt duios n-o să mai sune În linul izvor al lumii nepereche!'' În noaptea unei lumi vegheate de stele Prea amare ale viitorului încețoșat, Numai glasul sfântului e-apropiat, De-ale sufletului temeri grele... Spre Cer ochii se ridică... ,,În tine, Stăpân curat al vieții mele Cred până la apusul soarelui ființei, Sfârșitul lumii vechi, sfârșitul dorinței Fără de păcatul gândurilor cele rele. Îngerii să mă păzească de a Răului față, De fiorul rece-al iernii fără de iubire, De-a viscolului înfrigurat privire... Să trăim cu toți în armonie-o viață.'' Din inimă pură de fată se ridică greu Întristată-o rugăciune fragila, Un cânt fără de putere...de copilă, Către un atotputernic tăcut Dumnezeu. * Ploaie de foc a cerului necurat Zgârie adânc văzduhul întunecat De ură veșnică și neiertătoare, În coșmarul unei lumi ce moare! Viață pură se stinge dureros, Sub ochii Lunii roșii...nemilos... În a lumii noapte, o veche bătălie Mistuie puternic în suflet trist de glie. În lupta cea din urmă, nebună și blestemată, Fără-a luminii mângâiere, armată condamnată, Zguduie a lumii temelie, sfâșie viață luată Din a paradisului rază- blândă, preacurată. Se stinge viață omenească în micimea eternului, Simbolul creației imperfecte a cerescului... Fără glas dispar în neant fiii Tăcutului... Prin înghețul morții...reîntorși pământului. Prin toata ura, El împarte fără emoție Întunericul veșnic... Războinicii Binelui cad măcelăriți, De atingerea sabiei pângăriți... Mor în luptă fără de onoare, Mor în credința unui nou răsărit de soare. Departe...o fată privește apusul vieții, Dispariția lumii, venirea tristeții... Plânge... În toată nebunia inima ei se roagă spre Cer... Furtuna luminează văzduhul...El o vede. Sabia-i dornică de sânge îl îndeamnă spre Ea! Plin de Rău, imediat e acolo...nemilos- Negrul Iadului lângă trandafirul duios! Speriată, cade... Ridică ușor privirea pentru a-și vedea călăul... Demonul îi vede ochii albaștri ai Cerului apus, Simte căldura unui suflet nepătruns de Rău! Din suflet preacurat, floare de mărgăritar se ridică spre El! * Amintiri demult uitate revin, În spirit vechi, atunci...divin. O vrajă se spulberă, ochii se deschid; În fața-i adormită prezentul e vid! În minte se plimbă priveliști edenice, Visuri preamărite, fețe himerice. Din întunericul timpului își amintește Imaginea unei fete ce zâmbește, Fețele copiilor ce lângă El au ațipit, Grădina trandafirului înflorit... Iubirea l-a stăpânit, Fericirea l-a amăgit! A fost atât de frumos acel vis de paradis... El murise pentru acel miraj minunat, Pentru credință...căzuse fulgerat; Acum, în fața chipului rece-al morții, Trebuie să frângă pecetea sorții! Cu putere se avântă în inima Răului, În văpaia luptei, în mijlocul hăului! Departe...o fată privește răsăritul vieții... Plânge și se roagă pentru-al Domnului soldat, Al credinței mesager, Din lumină un înger...El. ,,Fie lumina lui Dumnezeu cu tine, Fie Puterea Sa în tine! În veci pentru Bine... În veci pentru floarea din tine!" Din Cer sfânt strălucirea Îl cuprinde Sufletul vechi îl reaprinde... Sabia-i e alba, sufletul curat, În lupta pierdută...El e înger luminat. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate