erau zile când ne dădeam drumul pe balustradă
de la etajul lui până la etajul meu
unde ne prindea câinile negru
și ne sfâșia pe rând, cu rânjet de politician
asudam amandoi în burta lui
bălăgănindu-ne de fericire
și ieșeam noaptea la non-stopul de pe colț
să ne cumpărăm alte oase,
eu și amantul meu de la patru ne plimbam
cu dricul la amiază, înhămam copii orfani
și le dădeam ciocolată

inimile noastre deveniseră schizofrenice
și mergeau la abator,
îndrăgeau necunoscuții din reclame
când noi ne bălăngăneam unul lângă altul
în camera mea slinoasă,
camera mea cu perdele rupte, cu îngeri gazați
urlând și ei și bălăngănindu-se,

la răstimpuri el își vedea
de casa lui, de familia lui, de etajul lui
eu nu ieșeam din casă de teama câinelui,
cotrobăiam în sertare interfonul
cu care să anunț vecinii
că a venit poștașul.