ea e atît de albă
de parcă s-a bronzat pe plaja lui Dumnezeu,
ea e atît de cuminte încît în autobuz nimeni n-o vede,
pentru că e transparentă.
botticelli a încercat el ceva, dar nu i-a reușit,
dali a făcut o stradă rotundă numai pentru ea
și nu-i deajuns, nu-i deajuns.
eu nu scriu despre ea, mă tem s-o descriu,
e viața mea în joc, doar aduc vorba despre ea din cînd în cînd,
risc zilnic, știu,
dar nu am încotro,
cumva stau liniștit, pentru că nu mă știe,
cumva o să fac eu să rămîn desuet sub fereastra ei,
niciodată nu se știe cînd va ieși să ia o gură de aer,
sau să mă cheme să mor lîngă ea, să terminăm tangoul,
să stăm sub cascadă.