să ne obișnuim cu trădările,
să nu mai căutăm adevărul.
orizontul nu se termină în acea cîmpie ci ocolește pămîntul și se întoarce la mine,
asemeni oricărui lucru ce se depărtează,
și aici nu există întrebări ori soluții,
acestea nu există.
tot ce este acolo, în depărtare ori în apropiere,
se răsfrînge asupra mea, dar nu de la orizont înapoi,
ci trece pe partea cealălaltă și ajunge la mine,
astfel, sunt liniștit, pentru că nu se lasă nimic la întîmplare, nici o firmitură nu trebuie adunată din urmă, aruncată în urmă.
astfel eu rîd și ăsta-i rîsul meu.
dar nici el, nici el nu contează.