nu respira
stai în liniștea aceasta până când lângă tine toate obiectele
vor căpăta iluzia altei existențe
să o săruți să o invidiezi pentru frumusețea de care n-ai avut niciodată parte
poate vei reuși astfel să copiezi la perfecție viața
e suficient timp ia cuvintele întregi din gura mea
mestecă-le învață-mă
să lăsăm să treacă prin noi sentimentul că deși lumina
difuză împrăștiată lin pe clădirile înalte
nu are nicio legătură cu noi de fapt ea nici măcar nu
se înfige vreodată adânc în suprafețele noastre
cele mai palide

în fiecare zi îți ascult vocea și pentru că nu te pot uita
încep să te urăsc tot mai mult

cămașa închisă aproape sufocant la gât
orice ansamblu de răufăcători care apasă asupra ta
de fapt nu ai de unde ști cum urmăresc toate
corpurile transpirate care trec pe trotuar simțindu-se
în siguranță că poate mâine
dar sigur mâine vor face aceleași lucruri aceleași
urme se vor sugruma pe smoala încinsă
și fiecare gest fie el mărunt colorează sângele în diferite culori
încât fruntea mea devine o planșă de pictură naturală

da prefer atingerea sângelui înlocuirea globulelor roșii
cu ideea că în curând organele mele vor da pe dinafară
fără vreo durere fără amintirea unei tandreți că mai demult
între mine și tine nu se întâmpla ecoul incert al închiderii