poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil”, Ediția a XVIII-a, 2024-2025, Mizil
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-03-31 | |
Crizantemele
Copil fiind am cunoscut de mult aceste flori Îmi aduceau aminte de morți și cimitire, Când le vedeam, în suflet îmi pătrundeau fiori, Îmi anunțau căderea naturii-n amorțire. Știam că după ele urmează vânt și ger Cu stranii flori pe geamuri și pe la streșini gheață Culorile naturii din vară toate pier Și toate par fantome învăluite-n ceață. Þin minte le văzusem la tata pe mormânt, Micuțe, colorate, ca de-un zugrav avar, Era noroi oriunde, și burniță și vânt Simțeam un frig în suflet și-n gură-un gust amar. Era plin cimitirul de ziua celor morți, Mi se păreau c-acestea sunt lacrimi de copil Din cei ce întind mâna pe la avute porți Cu mâinile-nroșite și sufletul febril. Și foarte multă vreme eu nu le-am suferit, Îmi întorceau privirea când le vedeam pe drum, În coș la florărese sau în vre-un loc ferit Vândute de țiganii cei înnegriți de fum. Mă cuprindea tristețea văzând o crizantemă Știam că mi se scurge viața în zadar Ca blestemat de ceruri, purtând o anatemă O lacrimă se uscă și alta vine iar. Și s-au scurs astfel anii, încet, pe nesimțite Și nu a fost o toamnă să nu le-ntâlnesc Vedeam doar partea sumbră-a naturii amorțite Dar n-am văzut splendoarea care le definesc. Curând le revăzusem în camera în care Cu-atâta fericire-mpreună le-am privit Când mi-aduceai în suflet atâta alinare Fiind cu tine-alături atât de fericit. Aceste flori frumoase și-atât de persistente Cu dragoste pe care în suflet ți-o păstrez, Erau de-acum acele dorite stimulente Ce mă făceau în lipsă-ți să pot să te visez. Privind o crizantemă, adesea cu mirare, Vedem cum că apare din ea un chip iubit. Și-apoi se conturează din ce în ce mai tare Imaginea-ți divină . . . Și dispărea subit. Și alba ei corolă, care imaculată, Redevenea iar floare atunci când apăreai, Și nu știam din două care-i mai minunată Dar cea mai iubitoare oricum tot tu erai. Cu ce fidelitate-mi țineau tovărășie Parcă-mi spuneau : așteaptă că vine în curând Fi calm nu-ți pierde firea, ea n-are să-ntârzie, Și-mi alungau gingașe neliniștea din gând Ce dragi îmi sunt acum. Aș vrea să înflorească În fiecare lună ca să le văd mereu Neliniștea din suflet să mi-o mai domolească Cu ele stând alături nu mi-e atât de greu Dar vai, fără de voie mi-aduc melancolia Care-mi domnește-n suflet din zori până-n amurg Unde e fericirea ? Unde e veselia ? Unde ești tu acum . . . Și lacrimile-mi curg Mai am înc-o speranță, presimt adeseori, (Să nu fi supărată, să nu plângi, nu te teme) Că vom mai fi-mpreună, în jur cu aceleași flori. Privi-vom împreună aceleași crizanteme.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate