La plimbare-n curtea largă,
Câț-Pisoiul vrea să meargă
Spre poiată, unde-n soare,
S-a stârnit o zarvă mare.

După stratul cu petunii,
Stă pândind din ochi păunii,
Care țipă-n disperare
Liniștea s-o înfioare.

Toropite-n clăi de pene,
Cinci găini culeg alene,
Râmele imaginare
În grădină, pe cărare.

Dar deodată, din senin,
Douăzeci de vrăbii vin
La doi pași. Și se opresc
Gureșe și răscolesc

Prafu-n care se-mbăiază
Și pe pene îl pudrează.
Iar ăst-timp, pisoiul are
Aplecări spre vânătoare.

Cea mai mare dintre vrăbii
Vrea s-apuce-n gheare-săbii.
Se-ncordează și țintește,
Săritura-și pregătește.

Și deodată: țuști spre ea
Peste-o frunză de lalea.
Însă chiar când e în zbor,
Latră Ham-Cățel de zor.

Supărat că prada-i fuge,
Căț-Pisoi aproape plănge.
Ba, mai mult se înfioară
Când dă bot în cioc c-o cioară.

Cioclul negru îl privește,
Penele și le zburlește
Deranjat pentru nimică
De puiuțul de pisică.

Umilit și speriat,
Câț-Pisoi s-a resemnat
Și prima dată simte-n el
Adversitate spre cățel.

- Nu-i nimic ! Când mă fac mare
Și-o să plec la vânătoare,
O să-l las închis în șură,
Poate-așa tace din gură.