Ce vis o fi acel ce m-a ucis,
Simțindu-l cum mă vrea și mă sugrumă
Amirosind a carne și a humă
Ca-ntr-un păgân etern de nedescris?

Ce nopți de vânătoare și de pândă
Reped puhoi de vorbe-asupra mea,
Ce m-ar supune, m-ar încăleca
Atribuindu-și falsa lor izbândă?

Atunci, invoc mereu același zeu
Al muntelui, ce-n inima lui plânge
Și văd țâșnind din piatra seacă, sânge
Ca un mesaj trimis de Dumnezeu.

Când toate cele-au devenit mărunte
Și omul a uitat să mulțumească
De scurta lui minune pământească
Ce mai contează un sărut pe frunte?