mi-e capul dus pe brațe-n cer
prin aburii unui fierbinte nor
că nu mai știu cât văd cu ochii
și cât cu cearcănele lor

vai – sfântă este numai ea
bolnava muzicii deșarte
și sfântă e greșeala ei
născându-mă spre-a se desparte

de-un vis urât – căci visu-i sunt
pătruns de urâciunea mea
preafericit mă-ndepărtez
că n-am rămas otrava ce altfel se numea

mi s-ar fi dat cât pot cuprinde?
mi s-ar fi dat un ochi de rând?
prea mulți ar fi trecut prin mine –
s-ar fi-nnegrit prin acest vis trecând

bolnava muzicii deșarte
vai – sfântă este numai ea
dacă încep acum prin alții
și mai urât a mă vedea

și-atât de sfântă-i e greșeala
- nemărginirii când mă varsă -
că-n cer sub greutatea nopții
e buza lunii mai întoarsă