Veneam între hotare să mai cobor un semn
o tainică cărare odihna să ne știe,
cît vîntul fluierase în tulnice de lemn
de ne încăpeam cu noaptea în altă simfonie.


Și-atunci, voiam a rugă să-nalț un strigăt iar
din eul depărtării o pleată de zăpadă
mă-nfiora profetic cu dulcele său har
în mrejele rostirii lăsîndu-se să cadă.