Pe fața galbenă, picături înghețate;
Înauntru întunericul omoară fluturi imaculați,
Iar sunetul inimii, răsuflarea astenică
A unui animal muribund.

"-Un minut..." și viața se topește în șoaptă.
Privind în jur, tremură, deschide ochii
Dar e întuneric oriunde, și se întreabă apatic
"-Când se termină?"

Nici măcar umbre, o singură prezență,
În spatele oglinzii, dar el era nimic!
Și-l arde, căci sufletul i-e îngropat;
În el stă aprinsă aceeași mare...

Þinându-l treaz; Ce rost au restul?