Gândul e o mică planetă,
cu furtuni,eclipse,explozii solare,
adieri de pădure și mare.

Tot mai mult vorbesc cu mine,
corzile sufletului prea melancolic încep să sune.

Aș vrea de toamna vieții să fiu cât mai departe,
mă încearcă de la un timp trăiri deșarte.

Muzica ființei mele continui atent să o ascult,
mărimea propriilor vise nu o mai pătrund.

Prin alte cugete de aș cutreera
cum să îmi trăiesc clipa aș învăța.

Mintea prin propriul spirit aleargă,
vrând frânturi de dorințe să înțeleagă.

Uneori mă scufund ca într-un vid,
cu greu din imensul pustiu mă desprind.

Încerc pe valurile vieții
să plutesc cât mai lin,
idei și cuvinte pe hârtie combin,
jocul acesta e cam demodat

într-un univers nemărginit
cu un timp infinit.