Mi-e dor de magicele seri de iarnă, de-altadata
Când lemnele ardeau, trosnind, în vatră,
Iar limbile de foc, în dansul lor zburdalnic,
Închipuiau, în mintea noastră de copii,
Balauri, ce se-apropiau, năvalnic.

Și noi, aidoma voinicilor din basme,
Cu lovituri de paloșe, măiastre,
Salvam crăiese, Ilene-Cosânzene,
De toate pusele pe rele.

Apoi,de-atâta osteneală-ncet, încet,
Ascunși în așternuturile mirosind
A levănțică, prinsă în buchet,
Învăluiți de-arome de cozonaci și gutui coapte,
Alunecam în vise, călăuziți de ale nopții șoapte,

De vântul viscolind troienele,
Ce-aproape-acopereau ferestrele,
De vorbele-ngânate-ale bunicilor,
De torsul molcom al pisicilor
Și cântecul de leagăn al mămicilor.

Și mai mi-e dor de noaptea de Ajun,
Aducătoare de Moș Crăciun,
Cel plin de daruri mult-așteptate,
Înghesuite-n sacul, ce-l ducea în spate,
Primite chiar, de n-au fost meritate.

Noi, toți din casă-n jurul bradului cu crengile-argintate,
Împodobit cu globuri, ghirlande, steluțe luminate,
Cântam, din suflete curate, colinde minunate,
A lui Hristos venire-n lume să vestească,
Să-L preamărească și să Îi slăvească.

Mi-e tare dor de magicele seri de iarnă de-altădată...