Eu am mai râs cândva
în brațele tale;
totul părea atăt de frumos
încât râsul părea prima silabă
din care se naște fericirea.


Azi nu aș mai fi atât de sigură
dar mi-e dor de primul meu râs
de primul nostru sărut
de tăcerea ce a urmat
și de durerea de după.


Ma întreb daca ție timpul
ți-a râs vreodată în barbă
spunându-ți:-Iți amintești,
ai fost odată atât de
aproape de fericire
încât ea ți-a rămas ca o pasăre
cuibarită pe umeri.


Îți amintești
de nopți, de zile,
de păsări, de arbori
de carnea ei, muscând din carnea ta,
din intregirile voastre ce a rămas?


Eu nu am mai râs demult
dar nici nu am îngropat fericirea
clipele nu au mai alunecat de atunci
ci doar au strivit.
de sub tăvălugul vechii iubiri
aștept sa creasca primul fir de iarba
care sa te aduca la mine.

Orcine ai fi,
astept doar un semn!