am citit undeva că ești zeiță
și încercam să-mi pun o dorință cu tine
îmi spuneau că ești prea frumoasă
pentru timpul meu
te-au sărutat fără vânt
într-un castel de nisip
mureau unul câte unul
pe buzele tale când lama le întregea gâtul

cu frunțile plecate spre picioare
nu știau călca altfel
decât bieți muritori în grădinile tale

și totuși

umbrele îmi aduc aminte ce am gândit
ce am facut
și cine am fost
când tu erai plecată
să cumperi nu știu ce sentiment din lună
era o reclamă falsă la cine suntem
cu actori pe care lacrimile nu-i ating
când plânge cerul la indiferența lor

vreau să înfașor timpul pe roțile trenului