Dintre-atâtea drumuri crude
Toamna s-a oprit la mine.
Nu vorbește, nu aude,
S-a sălbăticit prin lume...

Nu a spus de ce-a venit,
Nu a spus de ce plânsese,
Toamna, azi, a poposit
Nu în frunze, ci în vise.

Și a coborât in suflet
Chipul hâd să-și odihnească-n
Umbra tristelor povești...
Obosită să trăiască...

Și in juru-mi totu-i viu
Ca un râs de primăvară...
Iar eu trec, purtând pustiu
O întreagă toamnă...