Stăteai pe inorogul gândului de ieri,
cu fruntea oboseai păduri,
copacii albi, prin geam,
își tremurau privirea, suri,
vrând noaptea s-o prefacă în poveri.
Și tot chemam un inorog fiind
călare pe un inorog să dorm
și somnul vrând să îl prefac în somn,
din vis te zămisleam iubind.
Lumina când sufla mă încălzeam,
mai ești ce-ai fost, un vis fiind?
...un vis iubeam, tot mai adânc,
un gând zbura pe-un inorog,
prin geam copacii albi tot plâng
când întorcându-se în vis
privirea lunecoasă-și frâng...