Îmi bate vântul hainele, ca niște gloanțe vii.
Și îmi aleargă gândurile: elicoptere pustii.

Spre Ierusalim singur cobor. Nisip în clepsidră.
Avion aducând din alte lumi speranță morbidă.

Trec pe strada de rădăcini și case umbrită,
Împușcată, uscată cu moloz străjuită.

De la gura pământului bem toți apă sfințită.
În spate purtăm aripi la sac de păsări-elită.

Răniți zâmbim și blestemăm cer și pământ.
Învârtim tunul mobil după nori duși de vânt.

Aici învățăm să trăim, să năștem, să murim.
Eternitatea aici, în pustiu, o risipim.