În vremea în care pâraiele-n susur
Curgeau dinspre munte spre Dunărea lină,
Se naște-n palat în orașul lui Bucur,
Fecior lui Pătrașcu din Mila Divină.

Se-nalță și crește ca ramul cu rodul
Bogat, strâns din seva acestui pământ,
Creștin botezat și-aplecat spre norodul,
Ce-i Domnului sprijin sub blându-i cuvânt.

Crescut lângă carte, frumos ca un brad,
Odorul mezin al măicuței e dus,
Zălog la sultanul ce în Þarigrad,
Pe Vodă-l constrânge să-i fie supus.

Apoi vine vreme, feciorul bărbat,
E uns în domnie-n cetatea de-acasă.
Îl știe o lume ca mare-nvățat,
Un domn cărturar într-o țară mănoasă.

Nu-i gloria destulă, iar Iani-l trădează,
Cu exarh Patriarhul Nichifor trimit,
Semnat și de Mihnea Turcitul, sub pază,
La Poartă s-ajungă mesaj otrăvit.

Sultanul Murad vede zvon cum se strânge
De zisa trădare a Prințului-Domn,
La Edicule-l leagă în Turnul de sânge
Și-l ține în pază, în chin și-n nesomn.

Amară urgie în țara turcească,
Pedeapsă spre ghiaur se-ndreaptă pe dat`,
Căci Beiul Sinan a primit să-l sluțească,
Pe Domnul ilustru, frumos și-nvățat.

Îl duc pe măgar și oricine îl plânge.
Creștinu-i lipsit de urechi și de nas,
Gorgonă cu triplă cădere de sânge-n
Caftan zdrențuros și-i purtat prin oraș.

Iar Mihnea Turcitul pe tron stă să vadă,
Mărunta-i victorie și râde în el,
Când capul schilod îl primește-ntr-o ladă,
Ca semn de-asfințit pentru Prințul Cercel.