M-am pus în fața lui și i-am zis:
- Du-te! Du-te mai încolo!
Și s-a dus.
- Dă-te mai în spate!
Și s-a dat.
- Dă-te într-o parte! În cealaltă! Înapoi!
Și altele,
câte-am mai scornit. Și le-a urmat.
În seară trebuia deja să strig, dar
cu meșteșug, să-l ajungă porunca,
să-l prindă și să-l mai treacă o mare, un munte.
Până când, ostenit,
m-am trezit cu el în spatele meu;
aveam umbră, și eu,
în rând cu toți ceilalți, mirați
că soarele a dat un ocol în zigzag.